Un parteneriat nou cu Alianța Europeană împotriva Depresiei!

header_1_startseite_01

Asociația Obștească ”Altruism”, care administrează Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului și Centrul de resurse pentru prevenirea suicidului ”Mirt”  face încă un pas spre a aduce în R. Moldova cele mai bune practici Europene în domeniul combaterii depresiei și prevenirii suicidului! Începând cu anul 2017 a devenit membru asociat al Alianței Europene împotriva Depresiei.

 

Alianța Europeană împotriva Depresiei (AEID) este o organizație internațională non-profit cu sediul la Leipzig, Germania.
Scopul principal al Alianței Europene împotriva Depresiei este de a contribui la imbunatatirea ingrijirii si optimizării tratamentului pacienților cu tulburări depresive și de a preveni comportamentul suicidar. Aceasta a fost înființată în anul 2008 de către  experți în sănătate mintală din diferite instituții Europene de cercetare, vizând cercetările și inovația în domeniul luptei cu depresiei și prevenirii suicidului.

AEID oferă membrilor săi acces la serviciile sale, inclusiv la resurse de combatere a depresiei disponibile onlineprecum pagina web www.ifightdepression.com

 Asociația Obștească ”Altruism” a aderat la AEID cu scopul de a beneficia de oportunitățile de dezvoltare continuă a serviciilor sale pentru persoanele, care se confruntă cu realitățile în jurul fenomenului suicidului.  Totodată organizația urmărește și transferul de bune practici și facilitarea  accesului partenerilor săi naționali la  informație calitativă de ultimă oră în domeniul prevenirii suicidului. Speranța noastră este că printre partenerii activi în promovarea cauzei prevenirii suicidului în 2017 vor deveni și autoritățile centrale din R. Moldova.

Reamintim că viziunea noastră este  să promovăm înțelegerea fără clișee a fenomenului suicidului suicidului la nivel de individ, comunitate și națiune, contribuind la reducerea acestuia în Republica Moldova. Iar misiunea este să fim actorul de bază pentru promovarea cauzei prevenirii suicidului în Republica Moldova prin a abilita voluntarii și profesioniștii și prin a oferi cetățenilor serviciul de susținere emoțională. Abordarea noastră este inovativă, compasională și bazată pe cercetare.

Linia verde pentru prevenirea suicidului există de 4 ani, iar echipa ei de profesioniști și voluntari entuziaști a asistat aproape 2000 de persoane în ședințe directe și prin intermediul chatului anonim, în fiecare seară, pe pagina www.pentruviata.md. Începând cu luna decembrie 2016, chatul anonim al Liniei este disponibil și pe dispozitive mobile, prin intermediul aplicației HelpApp.

Centrul de resurse pentru prevenirea suicidului ”Mirt” a organizat training-uri pentru peste 1000 de specialiști în domeniul educațional, poliție, medicină, presă, culte religioase, psihologi, etc. Resursele centrului sunt disponibile pe www.mirt.md.